Mintea îmi este plină de gânduri spre tine. Ochii mei te văd peste tot.
Stelele le-ai luat cu tine și astfel cerul meu e gol.
În noapte, când întreg universul își vede de odihna lui, mă gasești în același loc, visând la lumea noastră, demult pierdută și scriindu-ți încă poezii .
Iar când pământul se frământă poți să simți sufletul meu urlând în tăcere.
Șterg încetul cu încetul petele negre din amintiri, păstrându-te ca un bibelou de porțelan în vitrina trecutului magic.