Și încerc să îmi alin durerea cu muzici a căror versuri mi se scriu pe suflet. Sunetele domoale curg pe lângă ale mele lacrimi scoțând la iveală sentimente mute și singurătăți. Nu am fost niciodată atât de pustiită ca acum, parcă viața a uitat de mine. N-ai crede că un om e în stare să care în spate așa de multă tristețe, dar privește-mă, îmi e coloana îndoită de atâtea zâmbete pierdute. Liniștea va veni atunci când îngerii îmi vor zâmbi, dacă înțelegi ce vreau să zic, sau poate divinul își va întoarce fața spre mine ajutându-mă să-mi curăț calea de noroi. Toate speranțele mele mor, una câte una. Tot ce era înlăuntrul meu odată se duce, rând pe rând și așa voi ajunge să fiu doar .. o păpusă. O păpușă cu privirea tristă. Fără suflet, fără simțăminte, fără cuvinte. O păpușă peste care anii vor pune praf și uitare dar, ochii ei vor rămâne aceiași pentru totdeauna.
